Viktor Nikitici Lazarev — în rusă Виктор Никитич Лазарев, adesea transliterat Viktor Nikitich Lazarev — a fost un important istoric de artă sovietic/rus, specialist în arta bizantină, arta medievală rusă, icoane, mozaicuri, frescă și, secundar, în arta Renașterii italiene.

S-a născut la Moscova, în 1897, și a murit tot la Moscova, în 1976. A absolvit Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Moscova în 1920, iar ulterior a devenit profesor și conducător al catedrei de istoria artei străine la aceeași universitate.

Lazarev a lucrat și la Muzeul Pușkin de Arte Frumoase din Moscova, între 1924 și 1938, unde a avut funcții curatoriale și științifice. Cercetările sale au contribuit la formarea unei școli moscovite moderne de studiu al artei bizantine, vechi ruse și renascentiste.

Opera sa fundamentală este „Istoria picturii bizantine” (Istoriia vizantiiskoi zhivopisi), publicată în două volume în 1947–1948. A mai scris lucrări despre Andrei Rubliov, Teofan Grecul, arta Novgorodului, mozaicurile și frescele Rusiei kievene, pictura medievală rusă și începuturile Renașterii italiene.

Importanța lui Lazarev stă în metoda sa: a combinat analiza stilistică formală cu interpretarea istorico-culturală și iconografică. Astfel, icoana sau fresca nu erau pentru el doar obiecte religioase ori decorative, ci documente ale unei lumi spirituale, artistice și istorice.

Pindar Press îl descrie ca una dintre figurile majore ale studiului artei bizantine și vechi ruse; studiile sale au ajutat la clarificarea dezvoltării stilistice a picturii bizantine și a legăturilor ei cu arta Rusiei medievale și cu pictura italiană timpurie.

Pe scurt, Viktor Nikitici Lazarev este unul dintre marii istorici ai artei bizantine și ai icoanei ruse, esențial pentru înțelegerea continuității dintre Bizanț, Rusia medievală și arta religioasă răsăriteană.