Henri Focillon a fost un istoric de artă francez, unul dintre marii teoreticieni ai formei artistice în secolul XX. S-a născut în 1881 și a murit în 1943. A fost profesor de istoria artei la Universitatea din Lyon, apoi la Sorbona, la Collège de France și, în exil, în Statele Unite, unde a predat la Yale University.

Este cunoscut mai ales pentru cartea „Vie des formes” / „Viața formelor”, publicată în 1934, urmată adesea de eseul „Éloge de la main” / „Elogiul mâinii”. În această lucrare, Focillon susține că opera de artă nu este doar expresia unei epoci, a unei biografii sau a unui context social, ci are o viață proprie a formelor: formele se nasc, se transformă, intră în tensiune cu materia, spațiul, tehnica și timpul.

A fost un specialist important în arta medievală, mai ales în arta romanică și gotică. Printre lucrările sale se numără „Art des sculpteurs romans”, „Art d’Occident. Le Moyen Âge roman et gothique”, studii despre Piranesi, Hokusai, arta budistă, pictura modernă și gravură.

Metoda lui Focillon este adesea numită formalism istoric: el analizează forma artistică în dinamica ei, fără să o reducă la mesaj, ideologie sau psihologia artistului. Pentru el, stilurile nu sunt simple etichete cronologice, ci organisme istorice în mișcare, cu faze, transformări, reluări și rupturi.

A fost și director al Muzeului de Arte Frumoase din Lyon între 1913 și 1924, iar influența lui s-a transmis prin generații de istorici ai artei, între care este menționat frecvent George Kubler.

Pe scurt, Henri Focillon este teoreticianul „vieții formelor”: un istoric al artei care a văzut opera nu ca obiect inert, ci ca realitate vie, născută din întâlnirea dintre materie, mână, tehnică, spirit și timp.