Elena Vianu a fost o istorică literară, eseistă, traducătoare și pictoriță română, cunoscută mai ales pentru studiile sale despre literatura franceză și pentru activitatea sa culturală din jurul familiei Vianu. S-a născut la 5/17 noiembrie 1911, la București, și a murit la 4 noiembrie 1965, tot la București. A fost soția criticului, esteticianului și filosofului Tudor Vianu.

Profilul ei intelectual este legat mai ales de literatura franceză clasică și modernă. A scris despre moraliștii francezi, despre Racine, Delacroix și despre figuri culturale europene, într-un stil de critică literară eseistică, cultivat, apropiat de istoria ideilor.

Cea mai importantă lucrare a sa pare să fie „Moraliștii francezi”, apărută în 1963 la Editura pentru Literatură, volum amplu, de aproximativ 445–446 de pagini. Cartea tratează tradiția moralistă franceză, adică acea literatură aforistică și eseistică preocupată de caracter, pasiuni, vanitate, luciditate și analiza omului.

A mai publicat „Oameni și idei”, apărută în 1968 la Editura pentru Literatură Universală, volum postum de eseuri și studii literare, precum și cărți sau studii despre Delacroix și Racine. Cataloagele de anticariat listează aceste titluri sub numele ei, ceea ce confirmă direcția dominantă a operei: critică, istorie literară și istoria artei.

Pe scurt, Elena Vianu este o autoare de cultură franceză și istorie literară, astăzi mai puțin prezentă public decât Tudor Vianu, dar importantă prin contribuțiile sale la receptarea moraliștilor francezi, a clasicismului și a culturii artistice europene în limba română.