Despre libertatea voinței

Arthur Schopenhauer a fost un filosof german, una dintre marile figuri ale filosofiei moderne postkantiene. S-a născut la 22 februarie 1788, la Danzig — astăzi Gdańsk, Polonia — și a murit la 21 septembrie 1860, la Frankfurt am Main. Este cunoscut mai ales ca autor al unei filosofii a voinței, a suferinței și a pesimismului metafizic.

Lucrarea sa principală este „Lumea ca voință și reprezentare” / Die Welt als Wille und Vorstellung, publicată în 1819. Pornind de la Kant, Schopenhauer afirmă că lumea cunoscută de noi este reprezentare: realitatea așa cum apare unui subiect cunoscător, structurată prin spațiu, timp și cauzalitate. Dar, spre deosebire de Kant, el crede că putem intui esența lumii prin propria noastră experiență interioară: această esență este voința.

Prin voință, Schopenhauer nu înțelege doar voința conștientă a omului, ci o forță oarbă, irațională, prezentă în întreaga natură: impuls, dorință, tendință de a exista și de a se afirma. De aici vine pesimismul lui: viața este dominată de dorință, iar dorința produce lipsă, neliniște și suferință. Când o dorință este satisfăcută, apare repede alta; astfel existența oscilează între durere și plictis. Stanford Encyclopedia of Philosophy îl prezintă ca pe unul dintre primii filosofi ai secolului al XIX-lea care au susținut că universul, în fondul său, nu este rațional.

Totuși, Schopenhauer nu este doar filosoful pesimismului. El acordă un loc foarte important artei, mai ales muzicii. Experiența estetică ne scoate temporar din robia voinței: când contemplăm frumosul, nu mai dorim, nu mai urmărim un scop imediat, ci privim lumea dezinteresat. În ierarhia artelor, muzica are pentru el un statut excepțional, fiind expresia cea mai directă a voinței.

O altă cale de eliberare este compasiunea. În etică, Schopenhauer consideră mila față de suferința altuia drept fundament al moralei autentice. Influențat și de gândirea indiană, el vede eliberarea ultimă într-o formă de renunțare ascetică la voința de a trăi.

Influența lui a fost foarte mare asupra unor autori precum Nietzsche, Wagner, Thomas Mann, Tolstoi, Freud, Cioran și asupra unor direcții existențialiste și psihologice moderne. Britannica notează că scrierile lui au influențat filosofia existențială ulterioară și psihologia freudiană.

Pe scurt, Schopenhauer este filosoful voinței oarbe și al lucidității pesimiste: un gânditor care vede în dorință rădăcina suferinței, dar găsește în artă, compasiune și renunțare forme posibile de eliberare.