Parmenide

Platon a fost unul dintre cei mai mari filosofi ai Greciei antice și una dintre figurile fondatoare ale filosofiei occidentale. A trăit aproximativ între 429/427 și 347 î.Hr., la Atena. A fost discipolul lui Socrate și, la rândul său, profesorul lui Aristotel.

A întemeiat Academia din Atena, una dintre cele mai importante instituții intelectuale ale Antichității, adesea considerată un model timpuriu al învățământului filosofic organizat.

Opera lui Platon este scrisă în formă de dialoguri, nu de tratate sistematice. În multe dintre ele, personajul central este Socrate, care discută cu sofisti, tineri aristocrați, politicieni sau prieteni despre dreptate, virtute, suflet, cunoaștere, iubire, stat și adevăr. Britannica subliniază că forma dialogului îi permite lui Platon să redea experiența vie a conversației filosofice.

Printre dialogurile sale cele mai importante se numără „Apărarea lui Socrate”, „Criton”, „Phaidon”, „Banchetul”, „Phaidros”, „Republica”, „Parmenide”, „Sofistul”, „Timaios” și „Legile”.

Ideea sa cea mai cunoscută este teoria Formelor sau a Ideilor. Pentru Platon, lucrurile sensibile sunt schimbătoare și imperfecte, dar există realități inteligibile, stabile și perfecte: Frumosul în sine, Binele în sine, Dreptatea în sine. Cunoașterea adevărată nu se oprește la aparențe, ci urcă spre aceste realități inteligibile.

În „Republica”, Platon dezvoltă celebra imagine a peșterii: oamenii obișnuiți seamănă cu prizonieri care văd doar umbre, confundând aparența cu realitatea. Filosoful este cel care iese din peșteră, vede lumina adevărului și apoi are datoria dificilă de a se întoarce către ceilalți.

Platon este esențial și pentru filosofia politică. El se întreabă ce este dreptatea și cum ar trebui organizată cetatea. În viziunea lui, o societate dreaptă este aceea în care fiecare parte își îndeplinește funcția potrivită, iar conducerea ar trebui să aparțină celor care cunosc binele — celebrul ideal al filosofului-rege.

Pe scurt, Platon este filosoful Ideilor, al dialogului și al educației sufletului. Prin el, filosofia devine o căutare a adevărului, a binelui și a formei juste de viață, nu doar o explicație a naturii.