Sfântul Dionisie Areopagitul este, în tradiția creștină, atenianul convertit de Sfântul Apostol Pavel după predica din Areopagul Atenei, menționat în Faptele Apostolilor 17:34. Tradiția veche îl consideră primul episcop al Atenei, iar în unele tradiții apusene a fost confundat mai târziu cu Sfântul Denis al Parisului.

Numele lui este legat însă mai ales de un corpus de scrieri mistico-teologice cunoscute ca scrierile areopagitice sau Corpus Dionysiacum. Cercetarea modernă consideră că aceste texte nu au fost scrise de convertitul din secolul I, ci de un autor anonim din jurul anului 500, numit convențional Pseudo-Dionisie Areopagitul. Probabil a fost un călugăr sirian care a îmbinat teologia creștină cu filosofia neoplatonică.

Scrierile principale atribuite lui sunt „Despre numele divine”, „Ierarhia cerească”, „Ierarhia bisericească”, „Teologia mistică” și un grup de epistole. Aceste texte au avut o influență enormă în teologia bizantină și medievală occidentală, mai ales prin ideea că Dumnezeu este mai presus de orice nume, concept sau imagine.

Conceptul său central este teologia apofatică sau negativă: despre Dumnezeu putem spune mai sigur ce nu este decât ce este. Dumnezeu este dincolo de ființă, dincolo de lumină și de cunoaștere; de aici tema celebră a „întunericului divin”, adică depășirea tuturor reprezentărilor obișnuite despre divinitate.

În „Ierarhia cerească”, Dionisie descrie ordinea îngerilor în trei triade: serafimi, heruvimi, tronuri; domnii, puteri, stăpânii; începătorii, arhangheli și îngeri. Această schemă a influențat profund angelologia creștină, iconografia și literatura religioasă.

Pe scurt, Sfântul Dionisie Areopagitul este important în două sensuri: ca personaj apostolic convertit de Pavel și ca nume sub care a circulat una dintre cele mai influente opere de mistică și teologie apofatică ale creștinismului. În istoria ideilor, „Dionisie” rămâne autorul care a legat cel mai puternic tradiția creștină de limbajul neoplatonic al ierarhiei, luminii și depășirii intelectului.