Sextus Empiricus a fost un filosof grec sceptic, probabil din secolele II–III d.Hr., cunoscut ca principala sursă păstrată pentru scepticismul pirronian. Despre viața lui se știe foarte puțin; sursele îl prezintă și ca medic, iar supranumele „Empiricus” trimite la școala medicală empirică.

Lucrarea lui cea mai importantă este „Schițe pirroniene” / Outlines of Pyrrhonism, unde expune metoda sceptică: filosoful nu afirmă dogmatic că adevărul nu există, ci suspendă judecata atunci când argumentele opuse par la fel de puternice. Această suspendare a judecății se numește epoché și urmărește obținerea unei stări de liniște sufletească, ataraxia.

Sextus atacă ceea ce numește dogmatismul filosofilor care pretind că au descoperit adevărul ultim despre lume, cunoaștere, zei, cauzalitate sau bine. El opune acestor doctrine o tehnică a echilibrării argumentelor: pentru orice teză se poate găsi, în multe cazuri, o teză contrară cu forță comparabilă.

Pe lângă Schițe pirroniene, sunt importante scrierile grupate sub titlul „Împotriva matematicienilor” / Against the Mathematicians, unde critică pretențiile de certitudine ale gramaticii, retoricii, geometriei, aritmeticii, astrologiei, muzicii și filosofiei dogmatice. Britannica îl descrie ca autorul singurei prezentări cuprinzătoare păstrate a scepticismului grec.

Importanța lui Sextus Empiricus este enormă pentru istoria filosofiei: fără textele lui, am cunoaște mult mai puțin despre scepticismul antic. Redescoperirea și tipărirea scrierilor sale în epoca modernă au influențat profund gândirea europeană, inclusiv dezbaterile despre cunoaștere, credință și certitudine din Renaștere și secolul al XVII-lea.

Pe scurt, Sextus Empiricus este marele teoretician păstrat al scepticismului pirronian: nu filosoful negației totale, ci al prudenței intelectuale, al întrebării continue și al refuzului de a confunda opinia cu certitudinea.